Noi din nou , sau noul din mine

Nu intotdeauna m-am temut de singuratatea care striga la mine , atunci cand nu e nimeni in jur. Nu e nimeni, pentru ca aleg sa nu fie. Daca doresc o noapte mai calda , oferta e mare, si gama e larga. Dar o simt acum , si au mai spus-o si altii: La ce folos , daca inima ramane tot rece ? Daca gandul mi-e in alta parte, iar spiritul mi-l port chiar acolo unde as vrea sa fie? Ma gandesc sa incep un joc de imaginatie: sa traiesc cu el, ca si cum ar fi al meu. Incep sa imi amintesc rezolutii ale anilor adolescentei, in esenta, au cam ramas aceleasi, doar ca le-am pierdut usor , incercand constant sa ma reinventez. Cand el va fi , il voi recunoaste . Il voi accepta cu greu , caci ce e autentic, iti e greu sa recunosti, mai ales daca ai avut de-a face doar cu niste copii fade ale unor sentimente traite numai prin televizor.

Am tras niste linii pe care nu mai e cazul sa le depasesc. Si ma incanta. Nu demult m-am lasat sa alunec in stari dizgratioase din care nici nu stiu cum am iesit, sau mai ales , de ce a trebuit sa ma las sa ajung pana in acel punct. Imi asum. Ridic capul si imi spun ca asa a fost sa fie , chiar daca am avut o contributie importanta la modul desfasurarii acestor intamplari. Sau mai bine zis , adevaruri. Nu te poti ascunde de ceea ce esti; mai devreme sau mai tarziu, ori vei rabufni, ori vei ramane in aceeasi bucla temporala, din care numai tu iti vei putea gasi eliberarea. Asa ca , ridic capul, ma opresc aici, respir, si merg mai departe. In lumina adevarului , toate lucrurile se fac noi. Soarele straluceste si peste cei care afla mai tarziu de beneficiile sobrietatii. Ma pregatesc sa il intampin cu un suras, si sa ii promit ca de data asta , nu am sa mai uit nimic.